Asociatia „Grup Inovare și Dezvoltare Durabilă” Bacău (GAL IDD Bacău), beneficiar al proiectului Sprijin pentru funcționarea GAL IDD Bacău în scopul implementării Strategiei de Dezvoltare Locală, în cadrulPOCU/390/5/1/ Reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, în contextul parteneriatului încheiat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, a organizat în data de 04.11.2019, laCentrul de zi “O Școală pentru toți” activitatea “Obiceiuri din cămara bunicilor”.
În cadrul acestei activități seniorii de la Clubul Pensionarilor aflați în vizită la Centrul de zi “O Școală pentru toți”, au transmis copiilor proveniți din zona defavorizată Izvoare, importanța valorificării tradiţiilor şi obiceiurilor populare, rolul pe care acestea îl au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri.
Printre beneficiile organizării acestui eveniment, regăsim:
- Conștientizarea și acceptarea din partea elevilor a diversității umane, a diferențelor de vârstă prin participarea la activități comune cu bătrânii, activități cu caracter practic aplicativ și filantropic.
- Identificarea și utilizarea unor căi de comunicare comună între copiii și vârstnicii din comunitate.
- Dezvoltarea empatiei și toleranței față de persoanele de vârsta a treia.
- Perpetuarea obiceiurilor păstrate din generație în generație.
- Consolidarea lucrului în echipă prin realizarea unor activități practic gospădărești comune.
Această activitate reprezintă una dintre multiplele activități pe care Asociatia „Grup Inovare și Dezvotare Durabilă” Bacău (GAL IDD Bacău) le organizează ca urmare a parteneriatului încheiat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, în scopul desfăşurării activităţilor de mobilizare, organizare, facilitare și dezvoltare comunitară la nivelul Strategiei de Dezvoltare Locală, cu accent pe Zona Urbană Marginalizată.
Asociatia „Grup Inovare si Dezvotare Durabila” Bacau (GAL IDD Bacău) a fost constituită la initiațiva Municipiului Bacău, ca urmare a HCL nr. 370/25.10.2017 în vederea implementării proiectului “E-STRATEG – Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău”, depus în cadrul POCU, AP. 5/PI 9.vi/OS 5.1, „Sprijin pregatitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală”.
Asociația este reprezentată sub forma unei persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală și apolitică, constituită în vederea implementării obiectivelor prevăzute în Strategia de Dezvoltare Locală. Strategia vizează intervenții totalizând proiecte de 7 milioane euro, din care aprox. 4,5 milioane euro vizează proiecte de infrastructură, iar 2,5 milioane euro intervenții axate pe capitalul uman.
Membrii acestei asociații, alături de UAT Municipiul Bacău, sunt instituții publice, precum Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Direcța Județeană pentru Protecția Copilului, ONG-uri precum FSC, Betania, Asociația pentru Promovarea Învățământului European, Asociația Partnet, dar și reprezentanți ai mediului privat: SC Gea Strategy & Consulting SRL, SC Barletta SRL, SC Travel Light SRL și comunitatea locală prin reprezentanți din Zona Urbană Marginalizată menționată.